Fundația Kronospan va implementa la Brașov, în perioada aprilie-septembrie 2019, Proiectul “Casa bunicii – fereastră spre viitor”, al obiectiv este creșterea vizibilității meșteșugurilor populare autentice prin crearea unor produse de promovare reprezentative pentru creația culturală românească. De asemenea, proiectul dorește să reînvie în conștiința generațiilor actuale și viitoare casa bunicilor din satele situate în SE Transilvaniei, așa cum era ea orânduită la interior, cu elemente de patrimoniu mobil specific populației române, germane și maghiare. Interiorul țărănesc al caselor de altă dată se dorește a fi valorificat prin acest proiect ca o fereastră deschisă prin care observatorul privește acum trecutul transpus în viitor.

Una dintre activitățile principale ale proiectului este organizarea unei tabere de creație adresată elevilor brașoveni, în perioada 1-14 iulie 2019. La tabără vor putea participa, cu titlu gratuit, 42 de elevi. Atelierele pe care le vom oferi în cadul taberei sunt: sculptură în lemn, crearea de obiecte  decorative prin croșeturi, pictură pe sticlă în tehnică tradițională din Scheii Brașovului, cusături/broderie săseasca și maghiară,  pictură pe lemn în stil săsesc și împletituri din pănuș.

Informații suplimentare:

www.kronospanfoundation.org/casabunicii

 
Persoane de contact: 
Ramona Ganea, responsabil comunicare proiect (0745-168,112, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. )

Anca Florina, coordonator proiect (0733-102.604, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. )

 

AFIS tl 2019 v2 mic

Consortiul Cultural Corona

„Istorii 1877 Stories” Expoziție multimedia interactivă, inspirată de rețelele de socializare

Istorii 1877 Stories”

Expoziție multimedia interactivă, inspirată de rețelele de socializare

Citește mai departe...

10154294 755900451116256 3658007384760921222 n

CLICK PENTRU TOATE

ACTIVITATILE CURENTE