situl web dedicat orientarii in cariera
Oferta educationala pentru
licee, scoli profesionale, scoli postliceale
și invatamant special
pentru anul scolar
2024-2025
ASIGURAREA CONDIȚIILOR DE EGALIZARE A ȘANSELOR pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale:
evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și
examenul național de bacalaureat – sesiunea 2025
PRECIZĂRI CU PRIVIRE LA:
A) SOLICITAREA UTILIZĂRII MATERIALELOR ȘI INSTRUMENTELOR COMPENSATORII PENTRU CANDIDAȚII CU Tulburări Specifice de Învățare (dislexie, disgrafie/disortografie, discalculie)
1. Materialele compensatorii solicitate pot fi:
- Tabele cu formule matematice (*discalculie)
- Hărți mentale, scheme conceptuale (*dislexie, disgrafie/disortografie, discalculie)
2. Instrumentele compensatorii solicitate pot fi:
- Calculatorul de buzunar/de birou (*discalculie)
- Alte tehnologii asistive, la recomandarea medicului specialist (*dislexie, disgrafie/disortografie, discalculie)
Dosarele cuprinzând materialele compensatorii în două exemplare(distinct pentru fiecare disciplină de examen/material transmis) se depun împreună cu cererea părintelui/tutorelui/reprezentantului legal al copilului/candidatului și vor avea căte o pagină de gardă cu următoarele mențiuni:
Unitatea de învățământ: ________________________________________ Numele si prenumele elevului/candidatului:_________________________ Material compensatoriu pentru disciplina:___________________________ Propus de (numele și prenumele, semnătura profesorului:______________ Număr total de pagini (este obligatoriu ca materialul să fie numerotat pe fiecare pagină):__ |
Pentru respectarea principiului egalității de șanse și asigurarea utilizării autonome, în condiții de examen, a materialelor compensatorii, la nivelul unității de învățământ vor fi elaborate și apoi propuse spre avizare hărți mentale/scheme conceptuale, tabele cu formule matematice, adaptate/particularizate nevoilor fiecărui elev/candidat care susțin examenele naționale(evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și examenul național de bacalaureat – sesiunea 2025) fără ca aceste material să faciliteze rezolvarea sarcinilor de lucru din punct de vedere cognitiv/fără să conțină exemple concrete și detaliate de rezolvarea itemilor, și cu respectarea programelor școlare în vigoare pentru aceste examene.
B. SOLICITAREA ÎNSOȚITORULUI - PSIHOLOG/ SPECIALIST-TERAPEUT PERSONAL AL ELEVULUI/ CANDIDATULUI (documente care dovedesc calitatea de psiholog/ specialist terapeut personal al elevului/ candidatului)
În cazul în care părintele/tutorele/reprezentantul legal solicită însoțirea elevului/candidatului de către un psiholog/specialist-terapeut personal, dosarul care se depune la unitatea de învățământ și care se înaintează la inspectoratul școlar, trebuie să conțină și următoarele documente:
ü Declarație pe proprie răspundere a părintelui/tutorelui/reprezentantului legal al copilului/candidatului de asumare a psihologului/specialistului ca terapeut personal al copilului/candidatului;
ü Copie a documentelor de studii ale psihologului/specialistului - terapeut personal sau
ü Copie a Certificatului de libera practică a terapeutului sau;
ü Copie a Contractului de prestări servicii de specialitate;
ü Copie a Cărții de identitate a psihologului/specialistului - terapeut personal
ü Copie a Certificatului de căsătorie/schimbarea numelui, dacă este cazul;
ü ,!' Declarația pe proprie răspundere a terapeutului cu privire la faptul că: nu are în examen, printre candidații la Evaluarea Națională/ Bacalaureat 2025, rude sau afini până la gradul IV, nu predă disciplina de examen pentru care asigură însoțirea candidatului în sală și nici la clasa din care provine acesta și respectă prevederile Procedurii M.E.C. cu privire la egalizarea șanselor.
Atenție! Toate persoanele care au acces în sălile de examen, în calitate de însoțitori, interpreți ai limbajului mimico-gestual, profesori asistenți etc. pentru a oferi sprijin elevilor cu deficiențe, conform mențiunilor din secțiunile precedente, nu trebuie să fie în situație de incompatibilitate, respectiv să nu aibă rude sau afini până la gradul al IV-lea printre elevii care participă la respectiva sesiune de examen.
PROCEDURA egalizare șanse EN BAC 2025
Art. 4. (1) Părinții/reprezentanții legali ai elevilor/elevii majori cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare (tulburare de spectru autist cu sau fără tulburări de sănătate intelectuală asociate, tulburări specifice de învățare, tulburări cu deficit de atenție/hiperactivitate, tulburări de dezvoltare intelectuală și alte tulburări de neurodezvoltare) se vor exprima în scris solicitând conducerii unității de învățământ adaptarea condițiilor pentru susținerea examenului, conform prevederilor prezentei proceduri:
- pentru examenul de Evaluare Națională de regulă, înainte de desfășurarea simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2024—2025.
- pentru examenul de Bacalaureat, înainte de data limită prevăzută în calendar pentru înscrierea candidaților în vederea susținerii probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat — 2025.
Candidații din seria curentă care nu au depus cererea în perioada de înscriere în vederea susținerii probelor de competențe, precum și candidații din seriile anterioare care au susținut probele de competențe, pot depune, ulterior, cererea, dar nu mai târziu de data limită de înscriere la examenul național de bacalaureat.
(2) Solicitarea se face în baza:
- certificatului de orientare școlară și profesională SAU
- a certificatului de încadrare în grad de handicap SAU
- a certificatului A5 eliberat de medicul specialist SAU
- a unei adeverințe medicale eliberate de medicul specialist din comisia medicală județeană/a municipiului București de orientare școlar-profesională.
Art. 5. (1) Cererea înregistrată la unitatea de învățământ este valabilă atât pentru simularea examenelor naționale, cât și pentru examenele naționale. În cazul în care intervin modificări față de cererea inițială, părinții/reprezentanții legali ai elevilor/elevii majori care fac obiectul prezentei proceduri se pot adresa cu o nouă cerere, în perioada prevăzută de calendarele examenelor naționale pentru înscrierea candidaților.